Comunicat de presă
28 octombrie 2025
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române invită publicul joi, 30 octombrie 2025, de la ora 10, în sala de conferințe de la mansarda Academiei Române Filiala Cluj-Napoca (str. Republicii, nr. 9), la conferința „Dictând în întunerec: Nicolae Iorga, conferențiar la Radio București și Radio România (1929-1940)” susținută de către dr. Roxana Patraș,cercetătoare în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Organizată în cadrul Zilelor Academice Clujene, Ediția XXXVIII, și concepută ca eveniment de încheiere a Grantului Academiei Române FONLIT, conferința presupune o reflecție asupra bibliografiei lui Nicolae Iorga, care însumează peste 20000 de lucrări, dintre care aproape 1000 de cărți și broșuri, arătând că Sfaturi pe întunerec cuprinde, imediat după Discursurile parlamentare editate în 3 volume, cea mai consistentă colecție de conferințe publicate.
Plecând de la aceste observații bibliografice, dr. Roxana Patraș va demonstra că pentru intervalul 1936-1940, dar mai cu seamă în ultimul an al vieții „Profesorului”, se poate observa o relativă sincronie a câtorva inițiative de publicare ce converg spre impresia unui plan de editare definitivă, totalizatoare: ciclul de conferințe radiofonice (1931-1938) și discursurile parlamentare (1907-1928) prezentându-se ca piese ale unui edificiu monumental, o adevărată operă de conferențiar și de orator desăvârșit.
Un aspect deosebit îl constituie păstrarea vocii lui Nicolae Iorga, în ipostaza sa de invitat al Radiodifuziunii Române. De altfel, pentru intervalul vizat de proiectul FONLIT (1928-1947), Unități organice... (1939) este unicul caz de supraviețuire a unei radio-conferințe, ceea ce conferă o importanță particulară figurii sale într-un eventual canon al radio-oratoriei. Reflecția despre postura oratorului la microfon și despre statutul acestor contribuții efemere, destinate dispersiei, în ansamblul larg al unei opere polimodale, va fi completată de o analiză a acestei înregistrări de studio cu vocea din „întunerec”, precum și a unor eșantioane de „voce” captate în alte tipuri de ambient.
Participarea publicului este liberă.
* * *
Finanțat de Academia Română prin Fundația Patrimoniu, Proiectul FONLIT (GAR 2023-157), derulat în cadrul Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, sub coordonarea cercetătoarei dr. Ligia Tudurachi, și-a propus o analiză din perspectiva vocalității a producției discursive a scriitorilor români care au frecventat Radioul, în epoca istorică de funcționare a acestei instituții (1928-1944).
De-a lungul cercetărilor, desfășurate în intervalul 2024-2025, s-a constatat că înregistrările audio au fost mai degrabă accidentale pentru perioada 1928-1944 (nu au fost descoperite aproape niciun document sonor – cu excepția ședințelor administrative și a unor discursuri istorice ale oamenilor politici nu se înregistrează, în interiorul instituției, în acest interval, cu toate că discurile decelith, folosite în aceste câteva cazuri, nu erau o tehnologie costisitoare; înregistrările s-au democratizat, în spațiul românesc abia în anii `50, odată cu descoperirea benzii de magnetofon).
Totuși, vocile scriitorilor au putut fi sistematic ascultate în înregistrări făcute cu fonograful, în cadrul unor anchete folclorice (e cazul, de pildă, al vocii lui Iorga și a celei a lui Minulescu, înregistrați de Hubert Pernot, în cadrul unei misiuni fonografice pe care o organizează în 1928 în România), sau în unele înregistrări realizate în spațiul occidental (Elena Văcărescu a fost una dintre primele voci imprimate, în 1913, la Paris, pentru Archive de la parole, pe care Ferdinand Brunot o inaugurase în 1911). A fost și motivul pentru care proiectul a ambiționat o punere în relație a practicilor radiofonice ale epocii, cu protocoalele de înregistrare elaborate în cadrul anchetelor de teren. Pe de altă parte, deficitul de material sonor a fost compensat, în mod fericit, de modurile în care materialele păstrate în Arhiva scrisă a Radiodifuziunii, creată în 1932 (începând cu această dată, toți scriitorii care citeau la Radio au fost obligați să depună, la ieșire, textul citit) s-au pretat unei analize a sonorității. Multe dintre paginile conservate în această arhivă, fie manuscrise, fie dactilografiate, păstrează grafic „urmele” manierei în care textele au fost vocalizate: marchează pauzele de respirație, chestiuni care țin de ritm, de timbru, de viteza de rostire sau de intensitate. O categorie de texte, în mod particular bogată în astfel de semne grafice, o constituie literatura destinată interpretării muzicale/ ori devenită parte a unor scenografii muzicale. Pe lângă teatrul radiofonic, în această categorie intră și o serie de forme experimentale – precum un format de conferință pe care îl imaginează Petru Comarnescu sub eticheta de „prezentări muzicale” (corelând, în 1944, lectura unor capitole din volumul său din 1934, America văzută de un tânăr de azi, și muzica celebrei Rapsody in Blue a lui George Gershwin, criticul de la „Criterion” vorbește despre o „atmosferizare sonoră”).
Identificarea unor asemenea forme literare – majoritatea nedestinate să reziste – care se nasc în ambianța radiofonică, în această epocă încă hrănită de fascinația pentru noutatea tehnologiei care folosește „eterul” pentru a transmite vocile rostite în studio și pe verticală și pe orizontală –, și alcătuirea unui catalog cât mai complet posibil al acestui gen de efemeride a constituit cea de a doua sarcină inovatoare de cunoaștere pe care proiectul a asumat-o, pe lângă cea a conectării practicii radiofonice cu protocoalele de înregistrare fonografică din epocă.
Biroul de Relații Publice al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române